Periodizarea istoriei românilor

Istoria este cunoscută pe baza izvoarelor (surselor) istorice. Acestea sunt păstrate în muzee, bibiloteci, colecții personale și arhive. Principalele categorii de izvoare istorice sunt: 

a) izvoare nescrise: 

- arheologice (unelte, arme, statuete, ceramică, ruine, morminte, cetăți, palate);

- paleontologice (fosile umane și animale);

- etnografice (costume tradiționale, broderii și țesături). 

b) izvoare scrise:

- epigrafice (inscripţii pe materiale dure - metal, piatră, ceramică);

- juridice (acte cu norme și reguli obligatorii, coduri de legi); 

- sigilografice (ștampile imprimate în ceară sau direct pe hârtie); 

- heraldice (stemele unor țări, orașe, sate și blazoane ale unor familii);

- numismatice (monede); 

- diplomatice (acte domnești, tratate, înțelegeri între orașe, state);

-  literare (scrieri istorice, literare, biblice);

- cartografice (hărţi). 

În ansamblu, timpul istoric se structurează de-a lungul a două ere: înainte de Hristos - î.Hr. şi după Hristos - d. Hr. 

În istoria României, timpul istoric este împărţit în cinci mari epoci: 

1) Preistoria (aproximativ 1 milion î.Hr. - 82 î.Hr.): cuprinde epoca pietrei și epoca metalelor; apariția primelor comunități umane; pătrunderea indo-europenilor și diferențierea traco-daco-geților.

2) Antichitatea (aproximativ 82 î.Hr. - anul 602 d.Hr.) formarea statului dac; romanizarea daco-geților; etnogeneza românească.

3) Evul Mediu / Epoca Medievală (602 - 1600/1821) dezvoltarea și afirmarea civilizației românești; formarea statelor medievale românești: lupta pentru autonomie și independență.

4) Epoca Modernă (1600/1821 - 1918) formarea statului român modern; reforme economice, sociale, politice și culturale de tip liberal; Primul Război Mondial. 

5) Epoca Contemporană (1918 - astăzi) desăvârșirea și consolidarea statului national unitar român; Al Doilea Război Mondial; regimul comunist și revenirea la democrație.